Plante U

Ungurașul

 Denumire știinţifică: Marrubium vulgare.
 Denumire populară: bălţătură, iarbă flocoasă, gutuiţă.
 Ungurașul, o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă, își merită pe deplin numele. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi, mai ales pe tulpină și pe frunze. Ungurașul este o erbacee perenă, aparţinând de familia labiatelor. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. Frunzele sunt aproape rotunde, au peţiolul lung și multe nervuri. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. Florile sunt albe, păroase și grupate. Fructele au formă de nuculă, miros neplăcut și gustul amar-taninos. Ungurașul crește pe o arie largă, de la câmpie până la munte, în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate, pe marginea drumurilor de ţară, a potecilor și a cărărilor, pe marginea izlazurilor. Este o plantă meliferă. 
 Valoare medicinală are toată planta, din care se face, în primul rând, infuzie, pentru uz extern, dar și pentru uz intern. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal.
 Substanţe active importante: ulei esenţial, tanin, rezine, colină, saponină, acid galic precum și o substanţă specifică – marubia.
 Întrebuinţări. Preparatele de unguraș sunt emoliente, expectorante, astringente, antispastice, stomahice.
 În uz extern, ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii, precum și ale bilei, ungurașul făcând bila mai activă. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare, de a revitaliza organismul, de a interveni în anemii, fiind antitoxic, antiseptic, diuretic. Contribuie la reducerea febrei, fiind indicat, de asemenea, și în corectarea ritmului cardiac.
 Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare, afecţiuni ale căilor respiratorii, aritmii cardiace.

 Untișorul

 Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria.
 Denumire populară: sălăţică, grâușor. 
 Untișorul este o mică erbacee perenă, cu o înălţime maximă de 30 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Frunzele, groase și lucioase, au formă de inimă și se consumă ca salată. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Florile, galbene și strălucitoare, apar primăvara, în lunile aprilie și mai. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri, la marginea pădurilor, în liziere, pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. 
 Valoare medicinală are, cu adevărat, rădăcina acestei plante. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal, supozitoare antihemoroidale, extracte, o tinctură, dar și o infuzie pentru băi.
 Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină.
 Întrebuinţări. Untișorul are virtuţi analgezice, descongestionante, revitalizante. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii, răni, ulceraţii, hemoroizi. Se folosește, de asemenea, în avitaminoze, mai ales în caz de scorbut.
 Potrivit specialiștilor, această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor.

Untul pământului

 Denumire ştiinţifica: Tamus communis

 Untul pământului este o plantă erbacee, cu tulpină lungă de 2-4 metri, care se agaţă de alte plante sau pe pietre, de unde şi numele de viţă-neagră, dezvoltă o rădăcină lungă până la jumătate de metru şi groasă cât un braţ. 
 Această plantă este folosita de localnici fiind un leac vechi în medicina populară empirică; rădăcina sa (rizomul) este cărnoasă, cu miezul alb, de unde îi vine şi denumirea, iar numele popular este mai mult decât sugestiv în ce priveşte rolul terapeutic al plantei "iarba femeilor bătute". Era folosita pentru tratarea loviturilor, traumatismelor, durerilor reumatice dar şi pentru întărirea organismelor slăbite.
 Untul pământului conţine alcaloizi, saponine, oxalat de calciu, histamină, flavonoizi, vitamine A, C, B complex, săruri minerale de calciu, magneziu, sulf, mangan, zinc, acizi graşi mono şi polinesaturaţi, alantoină şi taninuri.
 Fitoterapia cu produse pe bază de untul pământului are acţiune antiinflamatorie, decongestivă, analgezică, antireumatică, asemănătoare medicamentelor antiinflamatorii de sinteză chimică (dar fără a avea efectele nocive ale acestora), acţiune tonic venoasă, stimulează circulaţia locală, acţiune uşor revulsivă, diuretică, purgativă.
  Indicaţii terapeutice Terapia naturistă cu untul pământului este indicată în cazurile de reumatism articular, gută, osteoporoză, lombosciatică, sinuzită frontală sau maxilară, artrită, spondiloză cervicală, dureri de menisc acute sau cronice, zona Zoster, traumatisme, hematoame, degerături, deformări osoase, monturi, artroze (coxartroza, gonartroză), dermatoze purpurice, acnee.
 Administrare: Rădăcina proaspătă se poate folosi sub formă de cataplasme. 
  Infuzia din rădăcină sau macerat la rece se foloseşte sub formă de comprese locale.
 Tinctura se foloseşte sub formă de comprese sau fricţiuni locale.
 Unguentul din untul pământului se foloseşte sub formă de masaj sau aplicaţii externe în caz de dureri reumatice, vânătăi, echimoze, contuzii.
 Precauţii şi contraindicaţii Pentru persoanele care sunt sensibile din cauza efectului revulsiv se recomandă în prealabil ungerea locului cu alifie pe bază de gălbenele sau ulei de măsline. Planta se aplică la început doar maxim 1 minut, testând toleranţa pielii şi se creşte timpul de expunere treptat numai dacă nu apare senzaţia de arsură locală sau iritaţii sau leziuni ale pielii. Datorită toxicităţii nu este recomandat consumul în uz intern ci doar extern.

  Urzica

 Denumire știinţifică: Urtica dioica.
 Denumiri populare: urzică de pădure, urzică creaţă. 
 Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi, a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. Poate ajunge și până la un metru înălţime. La maturitate, tulpina de urzică este fibroasă. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare, la marginea pădurilor, prin gardurile dintre gospodării, în locuri părăsite joase și umede, pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri, urzica are valoare alimentară. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este, însă, valoarea medicinală.
Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie, dar și decoct, sirop, suc proaspăt, loţiune tonică, piure de urzici.
 Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12, C, E, B2, K), ulei esenţial, ulei gras, provitamina A, siliciu, acid galic și acid formic, mucilagii, lecitină. Perișorii urzicanţi conţin histamină, acetilcolină, dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. Din punct de vedere al compoziţiei chimice, urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate.
 Întrebuinţări. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. Are proprietăţi diuretice, astringente, antiseptice, depurative, emoliente, expectorante, hemostatice, tonice, revitalizante, detoxifiante, antidiareice, vitaminizante, hipoglicemiante, cicatrizante, declorurante, antitusive, dar și hrănitoare. 
 În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri, fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. Urzica este, practic, una dintre cele mai complete plante medicinale. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului, în revigorarea podoabei capilare.
 Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului.
 De asemenea, urzica impulsionează activitatea ficatului, precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie, reumatism, litiază renală, gută, bronșite, hemoroizi, hemoragii interne, hemoragii uterine, tulburări digestive, avitaminoze, diabet zaharat, răni greu vindecabile, ulcer varicos, supuraţii, obezitate, eczeme rebele, psoriazis, seboree, mătreaţă, precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară.
 Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului.
 Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul, afecţiunile hepatice și biliare, deranjamentele stomacale și intestinale, inflamarea căilor respiratorii.

 Urzica moartă

 Denumire știinţifică: Lamium album.
 Denumire populară: urzică albă, sugel alb. 
 Urzica moartă este o erbacee perenă, din familia labiatelor, înălţimea ei ajungând până la 70 cm. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. Tulpina și frunzele sunt păroase. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie, mai și iunie, florile fiind albe sau ușor gălbui.
Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor, la margine pădurilor, pe taluzuri, în tufărișuri, pe lângă ziduri și garduri vechi.
 Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie și decoct. 
 Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid galic, ulei volatil, saponine, tanin glucozide.
 Întrebuinţări. Preparatul de urzică moartă este astringent, diuretic, ușor sedativ, expectorant, emolient, vasoconstrictor, antiinflamator, depurativ. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei, în curele împotriva insomniei, în bronșite, abcese, ulcere, cistită, menstruaţii dureroase (spălături vaginale), varice, plăgi supurante.
 Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale, cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente.

 Usturoiul 

 Denumire știinţifică: Allium sativum.
  Denumire populară: ai. 
 Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. Înălţimea acestei plante, în etapa de maximă dezvoltare, poate ajunge până la un metru. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână), de forma unei sfere turtite, format, la rându-i, din bulbi mai mici (căţei). Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite, având o dispunere interesantă. Astfel, până pe la jumătatea plantei, frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci, desfăcându-se, mai apoi, într-un fel de mini-coroană. 
 Pentru uz medicinal, cât și pentru uz alimentar, se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. În scopuri medicinale, atât bulbul, cât și frunzele, se vor consuma întotdeauna în stare crudă.
 Substanţe active importante: săruri minerale, inulină, microelemente, un complex de vitamine (A, B, PP, C), două substanţe specifice, cu efecte antibiotice – alicina și garlicina.
 Întrebuinţări. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid, antidiabetic, fortifiant, anticoagulant, combate hipertensiunea, stimulează circulaţia sanguină, echilibrează activitatea bilei, cicatrizant gastro-intestinal, acţionează împotriva paraziţilor intestinali, previne unele forme de cancer (cancerul de stomac, de colon, de piele). Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. De asemenea, descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea.
 Contribuind la scăderea tensiunii arteriale, usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale, stimulând-o. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase, cât și în tratamentele făcute de diabetici.
 Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic.
 Din acest motiv, specialiștii recomandă consumarea usturoiului, întotdeauna crud, zilnic, tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. 
 Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi, până la două-trei căpăţâni pe zi.
 Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice, având capacitatea de a alunga duhurile rele.