Hameiul
Denumire știinţifică: Humulus lupulus.
Denumiri populare: măiugă, mămlugă, tofolean, himel.
Hameiul este o plantă perenă, căţărătoare, ierboasă, de mari dimensiuni, aparţinătoare familiei moraceelor. Ca dezvoltare în spaţiu, hameiul seamănă, întrucâtva, cu viţa de vie. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. Hameiul crește în flora spontană, fiind întâlnit în lunci, în păduri tinere, în tufărișuri.
Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii, hameiul este cultivat pe mari suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice.
Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele, care conţin o substanţă aromatică numită lupulină, utilizată în procesul de fabricare a berii.
Inflorescenţele (conurile), rareori și părţile tinere ale plantei, sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale.
Se prepară infuzie (în mod frecvent), dar și decoct, tinctură, extract, cataplasme.
Substanţe active importante: lupulină, humolină, tanin, substanţe estrogene, ulei esenţial, substanţe minerale. Întrebuinţări. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne, cât și externe, fiind un produs medicinal antiseptic, bacteriostatic, antituberculos și antispastic.
De altfel, preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare, plăcute, eficiente. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general, sporește pofta de mâncare, diminuează excitabilitatea sistemului nervos, reduce durerile menstruale, fluidizează circulaţia sângelui.
Acţionează și în crizele de gută și reumatism. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac).
Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze, insomnie, anorexie, trichomonoză, dar și în cazuri de acnee și ten gras.
Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ, ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice, cum ar fi cele generate de stres, de suprasolicitare.
Hreanul
Hreanul,
Cu denumirea științifică Cochlearia Armoracia, este o plantă legumicolă perenă, din familia Brassicaceae, rezistentă la temperaturi scăzute și secetă, care tratează cu succes a zeci de afecțiuni și este adjuvant în tratarea altora.
Hreanul are proprietăți antibiotice puternice, expetorante, bronhodilatatoare, antibacteriene, antiinflamatoare, afrodisiace, antiparazitare, antianemice, este antiscorbutic, colagog, diuretic, revulsiv puternic, crește tensiunea arterială, este vasodilatator coronarian, încălzește organismul, stimulează sistemul imunitar.
Datorită acestora, hreanul se folosește în tratarea:
durerilor de cap. Se folosesc compresele cu frunze strivite de hrean verde, care se aplică pe frunte.
calmează durerile. Se folosesc comprese din frunze strivite de hrean verde, peste care se pune ulei. Compresa se leagă pe zona dureroasă. Se mai poate face șu un amestec din hrean, făină de grâu și miere de albine care se aplică pe locurile dureroase.
durerile de rinichi. Se face și o turtă din făină de grâu cu hrean ras și oțet, care se pune pe zona lombară, fixându-se cu un brâu.
guturaiului, tusei. Se administrează 5-6 lingurițe pe zi de sirop de hrean, care se înghite încet, permițându-i astfel să acționeze la nivelul gâtului. Suplimentar se face gargară cu tinctură de hrean: 3 lingurițe de tinctură la un sfert de pahar de apă.
bronșitei cronice și acute, astmului. Se consumă zilnic 3-4 lingurițe de hrean ras, simplu sau în combinație cu morcov dat prin răzătoare. Se mai pot lua și 3 linguri de sirop de hrean pe zi.
răcelii. Se face ceai din frunze de hrean, care se îndulcește cu miere de albine.
amigdalitei. Hreanul ras se amaestecă cu făină de grâu și puțină apă până când rezultă o pastă, care se aplică pe gât.
tuberculozei pulmonare, pneumo¬niilor reci¬di¬vante, bronşitelor cronice. Se administrează zilnic, după mesele principale, câte 3-4 lingurițe de energizant cu hrean, acesta nefiind un tratament propriu-zis, ci un ajutor în plus, în lupta cu boala.
polipilor uretrali. Se iau zilnic câte 4 lingurițe de tinctură de hrean, dizolvate în puțină apă.
digestia lentă și gastrita hipoacidă. Se consumă 2-3 lingurițe de hrean ras fin, în timpul meselor principale. Înainte de masă de pot lua 1-2 linguri de vin tonic cu hrean.
anemiei la adulți. Cu câteva minute înainte de masă se iau 3-4 linguri de vin tonic cu hrean.
anemiei la copii. Se consumă cel puțin o dată pe zi o salată din hrean, care se obține astfel: se amestecă hrean ras fin (1-2 linguriţe), măr cu tot cu coajă (2 linguriţe), sfeclă roşie (1-2 linguri) şi morcov (1-2 lin¬guri). Cura se ține minim o lună de zile, fiind recomandată pe perioada iernii și la trecerea de la sezonul rece la cel cald.
reumatismului, gutei. Într-o cană de lapte cald se pun 1-2 lingurițe de hrean. Preparatul se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tratament durează minim 3 săptămâni.
febrei. Se adaugă într-o cană cu apă fierbinte hrean proaspăt ras. Se lasă la infuzat câteva minute și se bea amestecul de trei ori pe zi.
nasului înfundat (rinita cronică). Se consumă 2-4 lingurițe pe zi de hrean ras. Suplimentar se face tratamentul extern recomandat pentru sinuzită.
sinuzitei, rinitei. Se aplică cataplasmă pe zona frunții, atât timp cât este suportată, fără a cauza arsuri. Se recomandă să se facă acest tratament câte patru-cinci zile la rând.
bronșitei, gripei, congestiilor pulmonare. Se aplică pe torace cataplasme cu făină de in și se țin vreme de 30-60 de minute, repetându-se o dată la 2-3 zile. Se ia jumătate de linguriță de tinctură de hrean, de 3-4 ori pe zi.
durerilor reumatice, articulare. Pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu hrean crud ras fin atât timp cât nu apare senzația de arsură, iar după îndepărtarea cataplasmei se poate aplica un unguent camforat.
paradontozei, laringitei, pulpitei. Se mestecă îndelung hrean crud dat prin răzătoare (se poate amesteca cu morcov ras pentru atenuarea iuțelii). Se poate face o soluție din 20 de picături de tinctură de hrean la un de pahar de apă, cu care se clătește gura îndelung.
stomatitei. Se iau 3-4 lingurițe de tinctură de hrean și se dizolvă în jumătate de pahar de apă, clătindu-se gura îndelung cu această soluție.
durerilor de dinți. Se bea un amestec făcut din vin în care se fierbe hrean ras fin.
paraliziei faciale. Se aplică pe obraz, de două ori pe zi, o compresă cu oțet de hrean, sau o cataplasmă cu făină de hrean, peste care se pune un nailon și se ține o sticlă cu apă caldă, astfel încât să se obțină o hipertermie locală ușoară. O aplicație nu trebuie să depășească la început 1 minut, în decursul unei săptămâni ajungându-se la 10-15 minute.
tenului palid, ofilit. Se aplică cu un tampon de vată oțet de hrean.
menținerea tinereții pielii. Se aplică pe obraz seara, înainte de culcare, sirop de hrean, care se ține vreme de 10-15 minute, după care se îndepărtează cu un tampon de vată înmuiat în lapte.
descuamării tenului. Se șterge zona afectată cu tinctură de hrean (se poate dilua în puțina apă), după care se aplică un unguent de gălbenele.
reglării activității cardiace. Se iau 3-4 linguri de vin tonic, înainte de masă, o dată pe zi.
creșterea poftei de mâncare. Se amestecă hrean ras cu puțină miere de albine. Din amestec se ia de 3 ori pe zi câte o linguriță, cu 15 minute înainte de masă.
îmbunătățirii memoria. Se mănâncă salată de hrean.
eliminării apei în exces din organism (retenția de lichide). Se mănâncă regulat hrean ras sau slată de hrean, după masa de prânz.
infecțiillor urinare (cistita), renale. Se mănâncă 50 de grame de hrean ras proaspăt sau în salată pe parcursul unei zile. Tratamentul durează 21 de zile, și poate fi adjuvant în cazul unui tratament alopat cu antibiotice.
cancerulului. Ca adjuvant în tratarea cancerului se consumă minimum 50 de grame de hrean ras sau în salată, zilnic. Tratamentul cu hrean potențează tratamentele alopate, ajutând la încetinirea evoluției bolii.
eliminării viermilor intestinali. Se face un amestec din hrean ras fin, miere de albine, lămâie și ceapă. Se administrează câte o linguriță, de 3 ori pe zi.
Consumul de hrean și produse derivate ale acestuia sunt contraindicate persoanelor care suferă de gastrită, hemoptizie, enterită acută, care au avut un infarct, hipersorticism, boli cardiace, dereglări de ritm cardiac, stări congestive, ale aparatului digestiv, hemoragii interne, hemoroizi, sindroame hemoragipare, la pletorici, tulburări renale, ulcer gastro-duodenal, hipertensiune arterială, hipertiroidie, hiperaciditate gastrică, femeillor aflate la menstruație, celor însărcinate sau care alăptează, copiilor cu vârsta sub 7 ani.
Supradozajul poate cauza iritații renale, diaree, hemoragii digestive, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, transpirație în exces, vărsături, arsuri stomacale, turlburări nervoase.
Hrișca
Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum; Fagopyrum esculentum.
Denumire populară: grâu negru.
Hrișca este o erbacee anuală, întâlnită mai ales sub formă cultivată. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. Tulpina de hrișcă poate ajunge, la maturitate, până la înălţimea de 60 cm, fiind muchiată. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp, cel puţin 50 de zile, din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. Florile sunt roz, roșii sau albe. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă, fiind foarte bogate în amidon. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. Se cultivă, cu succes, în zonele nordice, hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile.
Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. Bineînţeles, utilitate deosebită, atât în plan medicinal, cât și economic, au, în primul rând, seminţele de hrișcă.
Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic, cel mai important compus este rutina (rutozida). Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină, arginină, lizină, cistină, fagopirină, săruri minerale. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon, ci și în calciu. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu.
Întrebuinţări. Menţine nivelul de glucoză din sânge în limitele normale, previne instalarea diabetului de tip II, vitaminele şi mineralele din boabele de hrişcă scad probabilitatea de a face numeroase forme de cancer (cancer gastric, pulmonar, esofagian sau colo-rectal), menţine tânăr sistemul nervos, îmbunătăţeşte capacitatea de reţinere şi memorare, vă protejează împotriva accidentelor vasculare, scade colesterolul, ţine sub control tensiunea arterială, previne apariţia pietrelor la bilă
Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare, antiseptice, chiar revulsive, fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui, mai ales la nivel periferic, în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor, în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal), în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida, compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. De exemplu, pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă, administrat celor care au lipsă de calciu în organism.
Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. Se spune că boabele de hrișcă, decorticate, au o valoare nutritivă însemnată, asemănătoare cu cea a orezului.
Indicatii terapeutice, tratamente, retete de mancare cu hrisca etc. CLIC AICI !
