Plante G

Gălbăjoara

 Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis.
 Denumire populară: dreţe. 
 Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede.
 Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie.
 Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului.
 Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

  Gălbenelele

 Denumire știinţifică: Calendula officinalis.
Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. 
Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată, iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii.
 Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică.
 Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită.

Gălbinelele

 Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris.
 Denumiri populare: iarba ciorilor, băsacăn, buruiană de friguri, filimică, floare de lingoare, iarbă de lângoare, iarba-sâgelui, lămăioară, mărul-cucului
 Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. 
Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei.
 Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro.
 Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.  
Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina.
În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare.
 Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri

  Ghimberul

 Denumire știinţifică: Zingiber officinale
 Denumire populară: ghimbir, gingiber. 
Ghimberul este o erbacee tropicală, prezentă în Orient, în India, Malaezia, Nepal, Bangladesh. Această plantă are un rizom puternic, din care se extrag uleiuri aromate.
 Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli, fenoli, ulei volatij.
 Întrebuinţări. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare, precum și împotriva alergiilor, împotriva transpiraţiei. Rizomii aromatici ai ghimbirului sunt folositi atat in alimentatie cat si in medicina. Ghimbirul ucide celulele canceroase.
 Ceaiul de ghimbir este un calmant ideal în inflamaţiile gâtului, sinuzite, răguşeală, febră, eliminare de mucozităţi şi congestii respiratorii.
 Indigestia poate fi tratată dacă mâncaţi căteva bucăţele de tulpină de ghimbir proaspăt.
 Este calmant pentru durerile abdominale, ajută digestia, elimină gazele, dă poftă de mâncare, neutralizează toxinele, în vreme ce o cană de suc din aceeaşi parte a plantei vă poate scăpa de un sughiţ rebel, greaţă sau vomă, ori chiar de o toxiinfecţie alimentară, rau de avion sau rau de mare,combaterea starilor de oboseala, circulatie sangvina periferica proasta (maini si picioare reci) 
Este recomandat in: – combaterea artritei – scaderea colesterolului – bolile cardio-vasculare – stari gripale – intarirea sistemului imunitar.
 Datorita functiilor afrodisiace mai este numit painea dulce a iubirii.

  Ghimpele 

Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. 
 Este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. Are frunze multe, ascuţite. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben, de circa doi-trei centimetri lungime. Tulpina, puternică, este ramificată. Această plantă crește pe locuri virane, de-a lungul drumurilor, pe tuluzul căilor ferate, în locuri umblate, preferând pământul tare, chiar bătătorit. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei, cu precădere frunzele, florile și părţile tinere.
 Întrebuinţări. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. Are efecte antiinflamatoare, sedative, dezinfectante, cicatrizante.
Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi, cu efecte notabile, în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom), în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa), în cistopielită.
 Tinctura din tulpina de ghimpe:
 Adenom de prostata - Se ia cate o lingurita, diluata in jumatate de pahar de apa, de patru ori pe zi. Poate fi combinata cu cea de pufulita, in proportii egale. Se ia cate o lingurita de patru ori pe zi, pe stomacul gol. De regula, primele rezultate apar in primele zece zile, iar dupa o luna de tratament, senzatia de jena la urinare, mictiunile nocturne si celelalte probleme specifice acestei afectiuni dispar. Prima etapa de tratament este bine sa fie de trei luni, in care se administreaza neintrerupt aceasta combinatie de tincturi. Apoi, se vor face cate zece zile de tratament pe luna, pentru a mentine rezultatele
. Efectele cele mai bune si stabile se obtin daca se tine si un regim echilibrat.
 Litiaza renala - se combina tinctura de pufulita cu tinctura de ghimpe, in proportii egale, si se iau 2 lingurite din acest amestec, diluate intr-un pahar de apa, de doua ori pe zi. 
Pentru a se obtine rezultate stabile, fiind necesare minimum sase saptamani de tratament.
 Decoct din tulpina de ghimpe impotriva adenomului de prostata 
Un gram la o cana - se bea inainte de mese cu 1/2 ora, 2 cani pe zi in primele 6 luni de cura, apoi cate o singura cana pe zi. Cura dureaza 6-18 luni in afectiuni de prostata, 3-5 luni in cistopielite si cure de intretinere toata viata in litiaze renale. Se recomanda asocierea cu un diuretic.
  Pulbere din tulpina de ghimpe impotriva hipertiroidiei Hipertiroidie - se iau trei lingurite de pulbere de ghimpe pe zi, in cure de cate trei saptamani, cu 10 zile de pauza. Iarba de ghimpe este un reglator natural al activitatii tiroidiene, fiind folosit in mod traditional in medicina popoarelor din sudul Europei si pentru tratarea nodulilor si a cancerului la tiroida. 
  Infuzie din tulpina de ghimpe impotriva cancerului de prostata, microlitiazei biliare. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool, fructe acre, condimente) și nici lactate fermentate. În mod tradiţional, preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată.

  Ghiocelul

 Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. 
 Puţini știu că ghiocelul, vestitorul primăverii, este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă, ci și un remediu medicinal. Aparţine familiei amarilidaceelor. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb, două frunze lineare și o floare albă. Înflorește în mustul zăpezii, în februarie și martie, uneori mai devreme. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină, în păduri, parcuri, pajiști, pășuni.
 Au valoare terapeutică atât bulbul, cât și florile și frunzele.
Întrebuinţări. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele, cum ar fi cardiopatiile, sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei.
 Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor).

Ghizdeiul 

Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. 

 Ghizdeiul este o erbacee perenă, din familia leguminoaselor. Tulpina este subţire, suculentă, de mici dimensiuni, prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. Frunzele sunt trifoliate. Florile de ghizdei sunt galbene, uneori galbene cu dungi roșietice, și apar din mai și până la începutul toamnei. Fructele sunt niște păstăi. Ghizdeiul crește prin fâneţe, pe pajiști, pe taluzurile drumurilor, pe terenuri virane.
 Pentru uz medicinal se recoltează florile, din care se prepară infuzie, sirop, extracte.
 Substanţe active importante: pectină, acid cianhidric, alcaloizi, cumarină.
 Întrebuinţări. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice, sedative, imunostimulatoare și chiar hipnotice. Au, de asemenea, contribuţii pozitive în combaterea angoaselor, isteriilor, excitaţiei cerebrale, stărilor de stres, insomniilor, agitaţiei nervoase, stărilor depresive, precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv.

 Grâul

 Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare, sativum).
 Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. Erbacee anuală, grâul face parte din familia gramineelor. În mod obișnuit, rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ, chiar și până la un metru. Tulpina este dreaptă, cu noduri la anumite distanţe, goală pe dinăuntru. Frunzele sunt lanceolate. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic, iar fructul este bobul de grâu, în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. Pentru alimentaţie, pentru industrie, dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. 
Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră, tărâţele, terciul de uruială, grâul încolţit, grâul fiert, decoctul. 
Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde, folosit îndeobște ca detoxifiant. Desigur, tărâţele și germenii sunt printre cele mai eficiente preparate din grâu, acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. Substanţe active importante: amidon, gluten, un foarte mare număr de microelemente și vitamine, protide, fermenţi, enzime. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată, uneori până la 15%. Întrebuinţări.
 Din punct de vedere al efectelor sale medicinale, grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. Practic, datorită grâului, marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat, producându-se chiar și unele ameliorări. 
  Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă, printre acestea numărându-se hipovitaminozele, diareea, dizenteria, stările febrile. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă, în crize de creștere, în căderi fiziologice.
 În general, grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului, epuizarea, sleirea acestuia. De altfel, naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital, consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. În acest context, germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. Acești germeni conţin săruri minerale, microelemente, vitaminele A, B1, B2, E, PP, ulei.
 Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă, reumatism, gută, tulburări vegetative, cardiace, circulatorii, de asimilaţie, endocrine.